„Parcurile americane” – expoziție de fotografie Dan Dinu

Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov va găzdui o expoziție de fotografie realizată de Dan Dinu, în cadrul acestui proiect. Aceasta însumează peste 50 de imagini, atât în format clasic cât și panoramic, ce ilustrează frumusețea peisajelor naturale întâlnite în rezervațiile americane, dar și diversitatea faunei prezente în acest loc.

Început în octombrie 2017, proiectul Road Trip 4 Nature și-a propus o călătorie atât prin unele dintre cele mai celebre parcuri naționale americane, cât și prin câteva rezervații mai mici, dar interesante, pentru a înțelege cum este protejată natura aici și ce avem noi de învățat de la cei care au inventat practic acest concept. Timp de 43 de zile, Dan și Cosmin au străbătut în lung și-n lat rezervațiile americane, în căutarea unor peisaje frumoase de fotografiat și a unor povești interesante de spus într-un film documentar. De la istoria tumultoasă a așezărilor din Smoky Mountains și până la mlaștinile din Congaree de pe coasta de est, de la uimitorul labirint din Badlands și până la celebrele canioane din sud-vestul american, de pe coasta Californiei și până în Yellowstone, primul parc național al lumii, povestea lor poate fi văzută acum la Brașov, în cadrul a două evenimente deosebite, parte din Alpin Film Festival.

Vernisajul expoziție va avea loc în 28 februarie 2019, de la ora 18:00, și vă va oferi prilejul să aflați mai multe de la Dan Dinu despre aventura din parcurile naționale americane. Expoziția va putea fi vizitată între 26 februarie și 20 martie, de luni până vineri, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania (Rectorat, bd. Eroilor nr. 29, parter) între 14:00-19:00.

 

Event Details
Alege o altă categorie
[eventchamp_post_type_categories post-type="event" style="4" align="left" empty-categories="true" count="" exclude-categories="" include-categories=""]
Program Alpin Film Festival 2019
[eventchamp_event_calendar contenttype="listweek" hide-expired="false" nav-links="false" editable="false" current-dates="false" include-events="" exclude-events="" default-date="2019-02-26" first-day="1" title-format="DD MMMM YYYY" height="500" exclude-categories="" exclude-locations="" exclude-organizers="" exclude-tags="" include-categories="" include-locations="" include-organizers="" include-tags=""]